TERORISMUL CA AMENINȚARE GLOBALĂ ȘI DIMENSIUNEA MEDIA A LUMII CONTEMPORANE- Impactul social al globalizării asupra ţărilor în curs de dezvoltare

Momentul care a marcat globalizarea insecurităţii este reprezentat de atacurile teroriste .

Redefinirea conceptului de terorism apare odată cu atacul din 11 septembrie 2001 care destabilizează lumea internaţională, încercând folosirea forței adversarului împotriva acestuia.

 Terorismul internațional are efecte devastatoare atât asupra securității statelor, cât și asupra cetățenilor acestora. Multe dintre atacurile acestora implică armele nucleare și biologice, explozibilii de ultimă generație cu putere inimaginabilă de distrugere, dar și virușii dezvoltați și promovați în mediul online pentru inducerea și propagarea rapidă a panicii si terorii.

Problemele ce rezultă din noua configuraţie internaţională sunt evidente: apariţia provocărilor globale a demonstrat ineficienţa vechilor concepte utilizate în analiza de securitate. Existenţa şi amploarea tuturor acestor riscuri, pericole şi ameninţări determină nevoia de a aborda holistic întreaga problematică a securităţii. De asemenea, multidimensionalitatea acestora implică răspunsuri multidimensionale. Aceasta înseamnă că este nevoie de crearea unor instrumente politice, economice, militare şi sociale a căror aplicare să fie strâns legată de dezvoltarea cooperării internaţionale.

Securitatea umană reprezintă un element central al procesului de globalizare. Conceptul denotă o stare ideală în care întreaga omenire se simte în securitate în viaţa de zi cu zi, în care există protecţie în faţa ameninţării bolilor, foametei, şomajului, criminalităţii, conflictului social, represiunii politice, dezastrelor ecologice şi mai ales TERORISMULUI. Condiţiile existenţei securităţii umane, ce pot fi translatate în cerinţe de securitate în domeniile politic, economic, social, militar şi ecologic, se află permanent sub ameninţare, existenţa cotidiană fiind caracterizată, de fapt, printr-o stare de insecuritate umană.

Aşadar, terorismul ,prin intermediul mass-media, a devenit calea cea mai sigură de a influența negativ populația şi de a răspândi teroarea şi sentimentul de nesiguranţă, actele de terorism fiind prezentate ca mijlocul ideal de rezolvare a problemelor conflictuale de orice tip . Ori de câte ori va fi comis un atac terorist, media se va grăbi să-l mediatizeze, pentru a satisface nevoia audienței de nou. Teroriștii se bazează pe mass-media , în primul rând, pentru subminarea sentimentului de securitate la nivelul populației, pentru scurt- circuitarea rutinei zilnice a acesteia, dar și pentru direcționarea opiniei publice spre mai marii statelor lumii, exercitând presiuni pentru satisfacerea ori promovarea dorințelor și solicitărilor teroriste.